Premierul cere o anchetă cum a fost pregătit valul 4 al pandemiei
Pe fondul creșterii alarmante a numărul de cazuri de SARS-COV-2 în România, premierul Florin Cîţu anunță o anchetă cu privire la modul în care responsabilii din Ministerul Sănătăţii au pregătit valul al patrulea al pandemiei.
Șeful Executivului s-a referit și la situaţia secţiilor ATI și a precizat că este nevoie de detaşarea de personal, nu doar de suplimentarea numărului de paturi. A subliniat, totodată, că – în perioada următoare – va creşte la 1.600 numărul paturilor de Terapie Intensivă destinate pacienţilor cu COVID-19.
Ministerul Sănătăţii a anunțat că, în prezent, la nivel naţional, există 1.131 de paturi ATI destinate pacienţilor cu COVID-19 iar treisferturi dintre acestea sunt deja ocupate.
Premierul Florin Cîţu a participat, marţi, la ceremonia de semnare a contractului de finanţare a Spitalului Orăşenesc Sinaia, care va fi unul dintre cele mai moderne din țară.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.