Polițiștii se pot antrena în mall

Polițiștii afiliați la Corpul Național al Polițiștilor se pot antrena în cel mai mare parc de aventură dintr-un mall din Capitală. Petre Stancu, președintele CNP a declarat în cadrul unei conferințe ca organzația are printre obiective promovarea intereselor profesionale, culturale, sociale și sportive ale membrilor săi. Polițiștii și angajații MAI au printre obligațiile de serviciu și această pregătire fizică, care se desfășoară, de obicei, pe trei paliere. În primul rând pregătirea fizică specială, ceea ce înseamnă zece ore pe săptămână, urmată de pregătirea fizică accentuată, de șase ore săptămânal, dar și pregătirea fizică normală, de patru ore.
Acest parteneriat nu va fi singurul, deoarece această organizație are în componență 103 structuri teritoriale în toată țara, cu peste 40.000 de membrii. Pot beneficia atât polițiștii, cât și rudele acestora. Parcul aventurier cuprinde un traseu pentru adulți cu peste 25 de segmente, cu grade de dificultate diferite, cât și un traseu pentru copii. Cel mai înalt punct care poate fi atins în parcul de aventură se află la aproape 26 de metri înălțime, iar punctul central este ocupat de o pânză de paianjen, cu o dimensiune de 250 mp.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.