Persoanele vaccinate cu Pfizer şi Moderna pot face doza a treia
În condițiile unui val al 4-lea virulent în România, autoritățile vin cu noi precizări în privința vaccinării împotriva COVID-19. Persoanele vaccinate cu Pfizer şi Moderna se pot prezenta pentru doza a treia, iar oficialii recomandă programarea pentru efectuarea acesteia.
În privința celor imunizați cu serul de la Johnson & Johnson, aceștia încă nu au recomandare pentru a efectua doza de rapel.
Medicul militar Valeriu Gheorghiţă a mai precizat că 5,5% dintre copiii cu vârste între 12 şi 15 ani s-au vaccinat împotriva noului coronavirus.
Acoperirea vaccinală anti-COVID la nivel naţional este de aproximativ 33%, iar în Bucureşti de peste 51%.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.