Pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, de duminică până marţi, numai pentru bucureşteni

Este oficial! Pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, va avea loc în acest an, dar în condiţiile stării de alertă, de duminică până marţi. În plus, la eveniment vor putea participa doar credincioşii bucureşteni.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române (sursa: agerpres.ro)
“Evenimentul are loc în condiţii excepţionale de protecţie, între 25 – 27 octombrie, cu acces doar pentru cei din municipiul Bucureşti”.
Anunțul vine după ce, înițial, premierul Ludovic Orban anunțase că pelerinajul de Sfântul Dumitru nu va putea avea loc, anul acesta, din cauza epidemiei. Ulterior, primul-ministru a avansat ideea dialoguluui interinstituțional pe această temă.
Totodată, secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, precizase în urmă cu două săptămâni, după o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că participarea credincioşilor la sărbătorile religioase va fi permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă.
Credincioşii ortodocşi au prăznuit-o, pe 14 octombrie, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva în condiţiile impuse de starea de alertă, din cauza evoluţiei pandemiei de coronavirus în ţara noastră. Astfel, li s-a interzis prezenţa pelerinilor care nu aveau domiciliul sau reşedinţa în municipiul Iaşi.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.