Bucureștenii sunt așteptati la o plimbare sportivă în scop recreativ în acest week-end. Pe 28 mai, la ora 10, cei îndragostiți de mersul pe bicicletă sunt așteptați să-și petreacă timpul liber pedalând.
Întâlnirea este la 9.30 la Casa de Cultură a Studenților de pe Calea Plevnei, iar de acolo se va pleca spre Izvor – Unirii – Vacaresti si retur.
Tura este lejeră și se pretează tuturor bicicliștilor începători. Musai ca cei dornici de plimbare să aibă la ei apa, kit de pana, lumini, dar și elemente reflectorizante și cască.
Cursa vine și cu reguli clare pentru participanți. Consumul de alcool este strict interzis, regulile de circulație trebuiesc respectate, iar tot grupul va staționa în momentul în care apar probleme tehnice la biciclete.
Mersul pe două roți a început să prindă contur și în Capitală, periodic organizându-se plimbări și evenimente care strâng persoanele iubitoare de senzații tari pe biciletă.