Stiri

Patru cetăţeni din Bangladesh au încercat să intre ilegal în România

Patru cetăţeni din Bangladesh au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Răducăneni când încercau să intre ilegal în România.

Ei au traversat râul Prut cu o barcă și au fost identificaţi de poliţiştii de frontieră pe raza localităţii Zberoaia, din judeţul Iaşi.

 Denis Lazăr, purtător de cuvânt ITPF Iaşi (sursa: agerpres.ro)

“Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi identificarea persoanelor, care au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor, deoarece nu aveau documente de identitate asupra lor. În urma verificărilor efectuate, împreună cu poliţiştii de frontieră din Republica Moldova, colegii noştri au stabilit că aceştia sunt cetăţeni din Bangladesh, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 23 şi 25 de ani, beneficiari ai unei forme de protecţie în Republica Moldova”.

Oficialul a mai precizat că, la cercetări, tinerii au declarat că au încercat să intre ilegal în România cu intenţia de a ajunge în Italia.

Cei patru cetăţeni din Bangladesh sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrarea în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat și au fost predaţi autorităţilor din Republica Moldova pentru continuarea cercetărilor.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co