Stiri

Parlamentul European a dat “undă verde” certificatului UE COVID-19

Parlamentul European a aprobat, joi, Certificatul UE COVID-19. Documentul vine în sprijinul cetățenilor care doresc să evite carantinarea și izolarea atunci când călătoresc între statele membre UE. Este nediscriminatoriu și gratuit, valabil pe hârtie sau în format digital.

Cetățenii UE care fac dovada că au fost vaccinați sau testați pozitiv pentru anticorpi ori negativi pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 vor fi exceptați de la măsurile de restricție de circulație care sunt impuse de statele UE în prezent.

Prin votul de astăzi, Parlamentul European și-a stabilit poziția de negociere cu Consiliul pentru decizia finală privind Certificatul UE COVID-19.

Certificatul va fi disponibil nu doar persoanelor vaccinate, ci și persoanelor care au un test negativ pentru COVID-19 și celor care s-au vindecat de COVID-19 și au anticorpi. Practic, pentru a-l obține este nevoie să dovedești că există o probabilitate redusă de a purta și transmite virusul SARS-CoV-2.

Nu este un pașaport sau un document de călătorie și nu are statut de act obligatoriu.

Dacă un cetățean nu dorește acest certificat sau nu se încadrează în cele trei categorii, acesta poate în continuare să se bucure de libertatea de mișcare în UE exact în condițiile actuale. Trebuie, însă, să respecte eventualele restricții impuse de statul membru în care dorește să călătorească.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co