Pariurile sportive: De ce au fost amendați cei care au rulat sume mari?
Pariurile sportive sunt un joc din ce în ce mai practicat. Iar sfârşitul anului trecut nu a fost deloc unul liniştit pentru cei peste 5% dintre români, care pariază în mod constant, sub o formă sau alta.
Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc i-a amendat pe pariorii care au rulat sume mari la Bet365 si Bwin în luna septembrie, perioadă în care licenţa respectivilor operatori nu era încă activă. Însă nici finalul anului nu i-a scăpat pe pariori de momentele de tensiune. ONJN anunţase că toate licenţele temporare de funcţionare urmau să expire în data de 31 decembrie a aceluiaşi an.
Totuşi, cu mai puţin de o săptămână înainte de termen, ONJN încă nu anunţase nimic cu privire la reînnoirea respectivelor licenţe. Majoritatea consumatorilor de adrenalină s-au arătat nemulţumiţi de lipsa de comunicare de care a dat dovadă, din nou, instituţia cu princina, după ce acuzaseră aceeaşi problemă şi în cazul scandalului cu Bet365.
Abordat de comunitatea pariorilor din România pe această temă, Tudor Simota, Directorul General al Direcţiei Generale de Supraveghere şi Control, a încheiat speculaţiile anunţând că dreptul de operare al fiecărei agenţii de pariuri online va fi prelungit până la împlinirea unui an de la data în care, iniţial, a primit licenţa.
Sursa: Mediafax
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.