Stiri

Parchetul sesizat în cazul românului venit cu avionul de la Madrid, deşi ştia că e infectat cu coronavirus

Dosarul penal deschis de poliţişti pe numele românului care a venit marţi de la Madrid cu un avion în care erau 60 de pasageri, deşi ştia că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, a fost înregistrat miercuri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

“Vă informăm că, astăzi (…), în evidenţele unităţii a fost înregistrat dosarul penal (…), având ca obiect săvârşirea de către numitul N.L., domiciliat în Bucureşti, sector 5, a infracţiunii (…) constând în aceea că, la data de 17.03.2020, s-a deplasat pe relaţia Madrid – Bucureşti Otopeni cu avionul companiei Ryanair FR 2513, deşi în prealabil, fusese depistat de către autorităţile sanitare spaniole ca fiind purtător al virusului COVID-19, existând astfel riscul de a transmite virusul tuturor persoanelor cu care a intrat în contact.

Dat fiind că, la momentul controlului frontalier efectuat la intrarea pe teritoriul României, N. L. a prezentat documentele medicale emise de către autorităţile spaniole din care rezulta contaminarea cu virusul COVID-19, acesta a fost preluat de îndată de către reprezentanţii DSP Bucureşti şi condus la Spitalul de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, unde se află în stare de carantină. În cauză, prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 17.03.2020, a fost începută urmărirea penală in rem (…)”.

Procurorii precizează că, în prezent, este în desfăşurare o anchetă epidemiologică în vederea identificării şi testării medicale a tuturor persoanelor cu care românul venit din Spania a interacţionat pe durata deplasării sale.

Iniţial, Poliţia de Frontieră a deschis un dosar penal în acest caz pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

Românul infectat nu a respectat recomandarea autorităţilor spaniole de a rămâne în autoizolare timp de 14 zile.

 

 

 

 

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co