Stiri

Papa Francisc a fost operat la colon prin chirurgie clasică

Vin vești noi despre intervenția la care a fost supus Papa Francisc! Chirurgii care l-au operat, duminică, la colon pe Suveranul Potif au realizat mai întâi o laparoscopie, ce permite introducerea în corpul pacienţilor a unor instrumente medicale printr-o incizie, dar au trebuit în final să recurgă la chirurgia clasică, mai invazivă, anunță mass-media din Peninsulă.

Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, “se află în condiţii generale bune” după o ablaţie a unei porţiuni din colon, de “aproximativ trei ore” sub anestezie generală, programată pentru a trata o stenoză a colonului, a anunţat biroul de presă de la Vatican, într-un comunicat.

Papa ar trebui să rămână internat la Spitalul Gemelli din Roma aproximativ o săptămână, dacă nu apar complicaţii.

Rezultatele analizelor de rutină sunt bune, a dezvăluit purtătorul de cuvânt al Vaticanului, citat de Agerpres. El a mai spus că papa Francisc a luat micul-dejun marţi dimineaţă şi a citit câteva ziare.

Papa Francisc se află în aceeaşi rezervă de la etajul al zecelea al Spitalului Gemelli pe care a folosit-o şi papa Ioan Paul al II-lea, operat de mai multe ori în acestă unitate medicală, inclusiv după o tentativă de asasinat în 1981 şi din cauza unei tumori la colon în 1992.

Potrivit cotidianului Il Corriere della Sera, papa Francisc a dorit să planifice această operaţie la începutul verii, când obligaţiile sale oficiale sunt mai puţin numeroase, pentru a putea să îşi petreacă perioada de convalescenţă în linişte.

Suveranul Pontif şi-a suspendat deja audienţele generale de miercuri şi, pentru moment, următoarea lui prezenţă oficială este fixată pentru duminică, odată cu tradiţionala rugăciune “Angelus”.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co