Stiri

Pancartă în Piaţa Victoriei, la adresa Gabrielei Firea

Cristian Mihai Dide, protestatarul care intră des în conflict cu Jandarmeria, a amplasat aseară, în Piaţa Victoriei din Capitală, o pancartă în mijlocul unui morman de zăpadă, pe care era proiectat un mesaj împotriva primarului Gabriela Firea.

Pe pancartă era proiectat mesajul: „Aici e PSD Firea”.

Pe pagina de Facebook a „Asociaţiei Evoluţie în Instituţie”, a lui Cristian Mihai Dide, acesta a explicat gestul, prin următorul mesaj: „Incompetenţa, nepăsarea, lipsa de respect pentru cetăţenii care le plătesc salariile se poate observa cu uşurinţă în faţa Guvernului! Ca toată lumea să înţeleagă, Cristian-Mihai Dide a fabricat o pancartă mare, luminoasă, pe care a aşezat-o pe muntele de zapadă murdară din Piaţa Victoriei. E un tablou trist, care evidenţiează mizeria PSD în frunte cu primăriţa Firea! Data viitoare, mergi la vot şi nu mai lăsa PSD-ul să îşi bată joc de banii tăi!”

Mihai Cristian Dide, protestatarul care aproape săptămânal intră în conflict cu Jandarmeria şi este amendat de oamenii legii, şi-a depus dosarul de angajare la această instituţie. Dide spune că vrea să prezinte, astfel, care sunt criteriile de angajare la Jandarmerie.

Mihai Cristian Dide este unul dintre cei mai vocali protestatari Rezist, care a avut cele mai multe conflicte cu Jandarmeria. Dide s-a legat chiar şi de gardul Guvernului – s-a urcat să protesteze într-un copac şi a fost ridicat şi amendat de zeci de ori.

Tot Dide a aruncat cu vopsea roşie pe scările Ministerului Justiției, în semn de prostest faţă de crima de la Mediaş, faptă comisă de un recidivist eliberat în urma recursului compensatoriu.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co