Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Pachete alimentare pentru persoane cu venituri reduse

Primăria Sectorului 3, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, primește, începând de mâine, cereri pentru acordarea unor pachete alimentare persoanelor în nevoie.

Ajutoarele sunt în valoare de 120 de lei și se acordă persoanelor singure şi familiilor cu un venit net lunar mai mic sau egal cu 750 de lei realizat pe persoană.

De asemenea, pentru a beneficia de aceste pachete alimentare, solicitanții trebuie să aibă achitate toate taxele și impozitele locale.

În cazul persoanelor care nu au venituri, dar sunt apte de muncă, ajutoarele constau în pachete alimentare. Acestea vor fi acordate cu condiția prestării unui număr de ore de muncă în folosul comunității, calculate în raport cu valoarea sprijinului primit.

Cei care vor să beneficieze de aceste ajutoare trebuie să depună câteva acte necesare. Documentele pot fi depuse de luni până joi, între orele 9.00 și 15.00, și vineri, de la ora 9.00 la 12.00, la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co