Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Orban: Nou proiect de lege de desfiinţare a pensiilor speciale ale parlamentarilor

Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, nu renunță la ideile și principiile sale! Anunţă depunerea, săptămâna viitoare, a unui nou proiect de lege cu privire la desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Fostul lider liberal adaugă că va fi atent astfel încât să nu mai apară “pretexte procedurale” pentru declararea ca neconstituţională a legii.

“Nu ne lăsăm. Depunem săptămâna viitoare un nou proiect de lege de desfiinţare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Să vedem ce vor face partidele din coaliţia de guvernare, care deţin majoritatea şi care controlează Curtea Constituţională. Vom fi atenţi să nu mai poată apărea pretexte procedurale pentru declararea ca neconstituţională a legii”, a scris Orban pe Facebook.

Curtea Constituţională a României a decis, joi, că legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor a fost adoptată într-o singură zi, “cu încălcarea tuturor termenelor”, “ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său”.

Comunicat CCR

“În şedinţa de joi, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea (…) privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională”.

Curtea a mai precizat că, “la cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere”.

Comunicat CCR

“Este o exigenţă constituţională ca scurtarea termenelor procedurale şi accelerarea parcursului legislativ să se realizeze numai în cadrul procedurii de urgenţă. (…) Or, legea criticată a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său. Respectarea art. 75 şi art. 76 alin. (3) din Constituţie constituie fundamentul dezbaterilor democratice din Parlament şi, prin substratul lor de valoare, presupun un schimb de idei între cei ce exercită suveranitatea naţională”.

Conform judecătorilor CCR, evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituţionale obiective şi exprese în acest sens, denotă “o atingere adusă însăşi unei valori fundamentale a statului şi anume a caracterului său democratic”.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co