Orban: Criza provocată de COVID-19 a arătat unitatea şi solidaritatea europeană
Criza provocată de pandemia de COVID-19 a arătat în mod direct ”valoarea adăugată reală a unităţii şi solidarităţii europene”, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban, vineri, în alocuţiunea susţinută la conferinţa “Black Sea and Balkans Security Forum”.
Premierul a adăugat că este nevoie de adaptare la noul context şi acomodarea noilor realităţi în acţiunile comune de la nivelul Uniunii Europene.
Şeful Executivului a subliniat că, în linie cu angajamentul său proeuropean, România a fost unul dintre susţinătorii foarte clari ai solidarităţii şi acţiunii europene coordonate, după o perioadă în care ţara noastră a învăţat şi din greşeli, la fel ca alte state.
Orban a punctat apoi importanţa gestionării fazei de redresare şi relansare economică. Premierul a subliniat, totodată, importanţa digitalizării în procesul de dezvoltare şi creşterea durabilă.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.


