Număr mai mic de noi infectări cu SARS-COV-2 în România: 5.991 în 24 de ore
În România s-au înregistrat, miercuri, cele mai puține cazuri de SARS-COV-2 din ultima lună și jumătate. Au fost raportate 5.991 de infectări noi în ultimele 24 de ore, dar și numărul de teste este relativ mic, puțin peste 28.000, ceea ce indică o rată de contagiere de 21% , în scădere față de zilele trecute.
Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor pe teritoriul României se apropie de 572.000, iar cel al persoanelor vindecate de 470.000.
În schimb, rata de infectare cu noul coronavirus cumulată la 14 zile rămâne în Bucureşti foarte mare, de 7,01 la mia de locuitori, după ce în Capitală au fost depistate 1.127 cazuri noi. Urmează județele Ilfov şi Constanţa, cu o incidenţă de 6,67, respectiv 6,35 la mie, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
Alți 164 de români cu COVID-19 și-au pierdut viețile, iar bilanțul victimelor a trecut de de 13.800 la nivel național.
112 bărbaţi şi 52 femei s-au stins în ultimele ore din cauza virusului, iar 6 persoane nu aveau alte afecțiuni.
Printre cei răpuși de boală sunt în continuare și tineri, respectiv un deces a fot consemnat la categoria de vârstă 20-29 ani, altul la între 30-39 de ani. De asemenea, sunt şase decese la grupa de vârstă 40-49 de ani, iar restul la persoane de peste 50 de ani.
Este în continuare ridicat și numărul compatrioților care se zbat între viață și moarte la Terapie Intensivă. Sunt acum la ATI 1.267 de pacienți cu COVID-19 dintre cei aproape 12.000 internați în unitățile de profil.
Veștile nu sunt grozave nici în privința românilor din străinătate. Numărul celor confirmaţi cu noul coronavirus a crescut la 7.031, cu 31 mai mult faţă de ultima raportare, iar cel al deceselor s-a menţinut 127.
În lume, numărul celor infectați cu SARS-COV-2 a ajuns la 73,6 milioane de persoane, iar cel al victimelor asociate acestui virus la 1,64 milioane.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




