Noul preşedinte ANAF
Premierul Viorica Dăncilă a semnat ieri decizia de numire a Mihaelei Triculescu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, după revocarea lui Ionuţ Mişa.
Desemnarea acesteia la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
Mihaela Triculescu este economist cu peste 19 ani de experienţă în mediul privat.
Aceasta a fost în ultimii trei ani practician în insolvenţă și a asigurat managementul procedurii de insolvenţă pentru mai multe companii.
Decizia şefului Executivului vine după ce Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat că i-a cerut premierului revocarea din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a lui Ionuţ Mişa. Ministrul a spus că a trimis şi o variantă de înlocuitor, dar fără a preciza nume.
Teodorovici a mai spus că Fiscul are nevoie de o colectare mai bună a taxelor şi impozitelor.
De asemenea, oficialul de la Finanţe a evitat să spună care este nivelul sumelor colectate de către ANAF anul trecut.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.





