Imobiliare Valea Prahovei
GADGET

Noua tehnologie de la Google prin care smartphone-urile pot recunoaşte obiecte

Google a cumpărat firma franceză Moodstocks, care a dezvoltat o tehnologie care le permite smartphone-urilor să recunoască obiecte, scrie Go4it.ro. Spre deosebire de aplicaţia Googgles, care face procesarea pe un server, tehnologia dezvoltată de startup-ul francez procesează informaţiile local, direct pe telefon. Astfel, pentru a folosi tehnologia, utilizatorul nu are nevoie de o conexiune la internet.

După finalizarea achiziţiei, firma Moodstocks va fi închisă, iar angajaţii ei vor trece la centrul de cercetare şi dezvoltare al Google din Paris. Acest proces este cunoscut sub numele de „aqui-hire”.

Potrivit zvonurilor, Google lucrează la o tehnologie care să le permită utilizatorilor să caute pe internet informaţii despre obiecte care apar în poze. Este posibil ca tehnologia Moodstocks să fie folosită în acest proiect.

Astfel de tehnologii vor putea fi folosite în viitor şi pentru dezvoltarea de automobile autonome mai sigure. Recent a avut loc primul accident mortal în care a fost implicat un vehicul Tesla care rula în mod Autopilot. Se pare că sistemul a confundat remorca unui camion cu un pod sau un semn de circulaţie, aşa că maşina nu a frânat atunci când camionul i-a tăiat calea.

Sursa: Go4it.ro

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co