Noua lege a pensiilor sanctioneaza generatiile viitoare de pensionari
Preşedintele Blocului Naţional Sindical spune că proiectul legii pensiilor are elemente bune pentru cei care se află deja la pensie, însă este o lege care sancţionează generaţiile viitoare.
Acesta a mai arătat că generaţiile următoare vor constata că la contribuţii diferite vor primi aceeaşi pensie și că va trebui modificată legislaţia, astfel încât angajatorul să plătească integral salariul brut angajatului. Angajatul, pe de altă parte, să poată să îşi plătească singur contribuţia la pensie şi asigurarea de sănătate.
Dacă însă nu se modifică nimic, atunci angajatul este într-o vulnerabilitate totală şi astfel ar trebui modificate un ansamblu de legi care să dea putere salariatului.
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat, la începutul acestei săptămâni, proiectul legii sistemului unitar de pensii.
Preşedintele comisiei, Adrian Solomon, a anunţat că proiectul urmează să intre în şedinţa din acestă săptămână a plenului Camerei Deputaţilor.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.





