Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Nou val de migranți spre granițele Statelor Unite ale Americii

Niveluri record de migraţie anul acesta în SUA. Sute de oameni din America Centrală şi Caraibe, majoritatea famiile cu copii, au trecut miercuri prin Mexic, în incercarea de a ajunge la graniţa Statelor Unite! Totul în condițiile în care poliţia de frontieră a reținut sau expluzat peste 1,7 milioane de migranţi în ultimele 12 luni, informează agențiile internaționale.

Aproximativ 2.000 de migranţi s-au strâns în sudul Mexicului, ca să se odihnească şi să primească asistenţă medicală, înainte de a-şi relua călătoria spre nord.

Refugiații au denunţat lentoarea procesului acordării de azil lângă graniţa de sud a Mexicului cu Guatemala, iar mii de oameni au plecat din oraş într-o serie de caravane anul acesta, între care numeroase familii din Haiti.

Guvernul american a făcut presiuni asupra Mexicului pentru a opri migranţii înainte de a ajunge la graniţa cu SUA.

Săptămâna trecută, însă, conferinţa episcopilor catolici din Mexic, care administrează aproximativ o sută de adăposturi în această țară, a îndemnat autorităţile să pună capăt acţiunilor militarizate împotriva migranţilor, relatează Agerpres.

Deplasarea caravanei prin Mexic survine în momentul în care preşedintele american Joe Biden se confruntă cu numeroase critici din partea republicanilor cu privire la nivelurile actuale ridicate ale migraţiei. Acestea sunt cauzate de violenţele răspândite şi de foametea în creştere din America Centrală şi unele regiuni din Caraibe.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co