Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Nou record mondial: 11 luni în spațiu pentru o femeie!

Nou record pentru cea mai lungă perioadă petrecută în spaţiu de o femeie! Misiunea pe Staţia Spaţială Internaţională a astronautei americane Christina Koch a fost extinsă la 11 luni, până în februarie 2020, ceea ce înseamnă că aceasta va stabili o nouă performanță în materie!

Misiunea lui Koch va ajuta la obţinerea mai multor date despre efectele șederii de lungă durată în spaţiu asupra organismului uman, în vederea pregătirilor călătoriilor pe Lună şi Marte.

Recordul în domeniu i-a aparţinut până acum tot unei astronaute a NASA, Peggy Whitson, care a petrecut 288 de zile la bordul ISS, în anii 2016 – 2017, potrivit Agenţiei spaţiale americane.

Recordul absolut în domeniu este deţinut de rusul Valeri Poliakov, care a stat 14 luni la bordul staţiei spaţiale Mir, între anii 1994 – 1995.

ISS este un proiect spaţial în valoare 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co