Stiri

Nou record de infectări cu SARS-COV-2 la Moscova, după luna ianuarie

Dacă în România și în alte țări europene, epidemia cunoaște un regres evident, nu același lucru se întâmplă în Rusia! Numărul noilor cazuri de COVID-19 a atins vineri la Moscova un maxim după luna ianuarie! Totul pe fondul restricţiilor antiepidemice limitate şi unei campanii de vaccinare dezamăgitoare, relatează agențiile internaționale.

În capitala rusă s-au înregistrat în ultimele 24 de ore peste 3.800 de noi cazuri de COVID-19, în timp ce pe ansamblul Rusiei au fost confirmate aproape 9.500 noi contagieri. De altfel, a fost cel mai mare număr zilnic de la sfârşitul lunii martie. În aceeaşi zi au fost raportate aproape 400 de decese asociate COVID-19, dar specialiștii cred că, de fapt, sunt mult mai multe.

După cum recunosc chiar autorităţile ruse, un nou val epidemic s-ar putea abate asupra Rusiei în săptămânile următoare, după valul din toamnă şi cel din iarnă care a fost deosebit de letal, apreciază analiștii preluațid e Agerpres.

Preşedintele Vladimir Putin însuşi a ieşit public în ultimele săptămâni pentru a-şi convinge conaţionalii să se vaccineze cât mai repede, astfel încât să fie atinsă imunitatea colectivă până în toamnă.

Conform institutului de statistică Rosstat, pandemia COVID-19 a provocat aproximativ 250.000 de decese în Rusia, număr mai mult decât dublu faţă de bilanţul recunoscut de guvernul rus prin raportările zilnice.

După lockdown-ul din primăvara anului trecut, pentru a-şi proteja economia, oficialii de la Moscova au aplicat restricţii antiepidemice limitate, iar cele mai multe au fost ridicate la începutul acestui an. Principala măsură rămasă în vigoare este purtarea măştii în magazine şi în mijloacele de transport.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co