Stiri

Nicușor Dan vs PMB

Nicușor Dan dezinformează – susține Primăria Capitalei, în replică la declarațiile făcute de deputat. Acesta afirma marți că Primăria Generală nu a reușit să cheltuiască aproximativ 750 de milioane din bugetul aprobat în urmă cu un an, fapt ce dovedește incompetența primarului Gabriela Firea.

Într-o conferință de presă, Dan a subliniat că din multitudinea de proiecte prevăzute în bugetul pe anul trecut, majoritatea nu s-au realizat deloc. De exemplu, pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic s-au cheltuit doar 7 milioane de lei din cele 20 de milioane alocate.

Proiectul Buzeşti – Berzei reprezintă “emblema funcţionării haotice” a administraţiei publice din Bucureşti, consideră Nicușor Dan, fost candidat la fotoliul de edil general al Capitalei.

“Planul Urbanistic Zonal şi toate autorizaţiile de construire sunt anulate definitiv de instanţă. În aceste condiţii, nu s-a putut realiza recepţia lucrării. Conform legii, aceasta ar fi trebuit să confirme, în prezenţa Inspectoratului de Stat în Construcţii, conformarea lucrării cu autorizaţiile de construire. Soluţia din Consiliul General este un artificiu juridic: se dă Administraţiei Străzilor un bun care nu a fost recepţionat juridic până în acest moment”, a afirmat Nicuşor Dan.

Primăria Municipiului Bucureşti respinge afirmaţiile, pe care le consideră total nefondate.

În acest context, susţine PMB, “lansarea unor astfel de afirmaţii în spaţiul public, total contrare realităţii, constituie pură dezinformare şi nu serveşte interesului public”.

“Îl informez pe dl Nicuşor Dan (…) că se află într-o gravă eroare: bulevardul Buzeşti – Berzei – Uranus are un proces verbal de recepţie, iar informaţiile pe care le-a oferit presei sunt false şi nefundamentate şi nu reprezintă altceva decât instrumente politice prin care doreşte să îşi facă reclamă.”, afirmă primarul general Gabriela Firea, într-un comunicat de presă.

Potrivit PMB, bulevardul a fost modernizat de Primăria Capitalei în cadrul obiectivului de investiţii “Străpungere Buzeşti – Berzei – Uranus”. Lucrările de proiectare şi execuţie au fost executate în baza contractului nr. 3675/ 15.06.2007, încheiat între PMB şi Asocierea SC Tehnologica Radion SRL & SC SCT SA & SC Euroconstruct Trading 98 SRL& SC Via Proiect SRL. În data de 11.11.2016 a fost încheiat procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 16.637. În data de 03.03.2017, comisia de recepţie, în urma constatărilor făcute, propune admiterea recepţiei fără obiecţiuni, aceasta fiind aprobată în conformitate cu prevederile art. 4 şi art. 21 din HG 273/1994, precizează Primăria Capitalei.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co