Stiri

Nicolae Ciucă: Independenţa a fost obţinută prin sacrificiile ostaşilor români

Independenţa României a fost obţinută cu greu, prin sacrificiile şi jertfa de sânge a ostaşilor români, iar Regalitatea a contribuit nemijlocit la România de astăzi, o ţară liberă şi unită în Europa, a transmis și prim-ministrul Nicolae Ciucă, într-un mesaj adresat cu prilejul Zilei Independenţei de stat a României şi Zilei Regalităţii.

“La 10 mai, România celebrează cea de-a 145-a aniversare a Independenţei de stat, proclamată în Parlamentul României de către Mihail Kogălniceanu, ministru de externe în guvernul condus de liberalul Ion C. Brătianu, şi dobândită cu arma în mână în Războiul de Independenţă de la 1877, pe câmpurile de luptă de la Plevna şi Vidin. Este cu atât mai importantă această sărbătoare, cu cât, potrivit legii, anul acesta celebrarea ei nu se mai suprapune cu sărbătorile asociate zilei de 9 mai – Sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei, ci cu Sărbătoarea Regalităţii. Servind România cu onoare şi demnitate, parte inestimabilă a patrimoniului şi a destinului nostru european, pe câmpul de luptă sau prin diplomaţie, Regalitatea a contribuit nemijlocit la România de astăzi, o ţară liberă şi unită în Europa, un ideal pentru care generaţii întregi s-au sacrificat”, a afirmat Nicolae Ciucă în mesajul său.

Premierul a subliniat că asigurarea independenţei a deschis drumul României către modernitate, valorile occidentale şi recunoaşterea vocaţiei noastre europene.

“Rezultat al unui efort conjugat al armatei, diplomaţiei şi societăţii în ansamblul său, independenţa noastră a consolidat construcţia naţională generată de Unirea Principatelor şi ne-a deschis drumul către modernitate, către valorile occidentale, către recunoaşterea vocaţiei noastre europene. Aşa cum scria şi Domnitorul Carol I: “Independenţa noastră ne-am câştigat-o cu sângele nostru şi prin urmare nu o datorăm decât nouă înşine”. Libertatea de a ne alege drumul, câştigată prin eroismul ostaşilor români, ne determină, azi, să privim cu respect istoria scrisă de înaintaşi şi să înţelegem valoarea acesteia, mai ales în această perioadă complicată pe care o traversăm. Prezenţa noastră în cadrul NATO – cea mai solidă alianţă politico-militară din lume – şi cea în cadrul UE plasează România sub semnul protecţiei depline a ireversibilei sale opţiuni pro-europene, consolidate şi prin parteneriatul trans-atlantic. Îi felicit pe toţi românii azi, de Ziua Independenţei României! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, a mai transmis Ciucă.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co