Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Nicolae Bănicioiu, trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Tineretului şi Sporturilor, respectiv al Sănătăţii, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Rechizitoriu procurori – DNA

În perioada 21 decembrie 2012 – 7 aprilie 2015 (perioadă în care ocupa funcţia de ministru al Tineretului şi Sporturilor, respectiv în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcţie), ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri (martori în cauză) şi ulterior ar fi primit în numerar de la unul din cei doi oameni de afaceri suma totală de 1.292.122 lei reprezentând dividende aferente anului 2013 distribuite de două societăţi comerciale care comercializau bunuri către spitale publice/ institute.

În schimb, spun anchetatorii, ar fi promis că îşi va exercita influenţa asupra ministrului Sănătăţii de la acea vreme, astfel încât să îl determine să intervină pentru menţinerea sau numirea în funcţia de manager a persoanelor din conducerea a 5 spitale publice/ institute din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri respectivi derulau relaţii comerciale profitabile.

Totodată, precizează anchetatorii, Nicolae Bănicioiu, în perioada în care ocupa funcţia de ministru al Sănătăţii, ar fi primit indirect, pe17 aprilie 2015, prin intermediul complicei inculpată în dosar, de la cele două firme, suma de 1,8 milioane de lei reprezentată de dividende aferente anului 2014.

Pe parcursul urmăririi penale s-au instituit măsuri asiguratorii asupra unui apartament din Spania, un loc de parcare în municipiul Bucureşti, a părţilor sociale deţinute în societăţi comerciale şi asupra sumelor de bani din conturile lui Nicolae Bănicioiu, respectiv asupra unor sume de bani şi acţiuni care aparțin complicei sale, informează procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de menținere a acestor măsuri.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co