Necesarul de vaccinuri

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a afirmat astăzi într-o conferință de presă că este decis să asigure necesarul de vaccinuri, fiind dispus să-și asume achiziții în procedura de urgență de fiecare dată când va fi cazul. Va pune în transparența legea vaccinării, după care legea va intra în Guvern pentru o primă lectură și va fi trimisă în Parlament pentru dezbatere.
Ministrul a prezentat, totodată, stadiul în care se află achiziția și distribuirea în teritoriu a mai multor tipuri de vaccinuri. În ceea ce privește vaccinul hexavalent, acesta va ajunge în țară la sfârșitul lunii martie, iar prețul a fost obținut prin licitație. Tetravalentul a plecat deja în țară spre medicii de familie, iar vaccinul ROR a fost redistribuit din județele în care a fost un stoc suplimentar, astfel, pentru o perioadă de patru luni, nu vor exista probleme. În opinia sa, principala problemă care a rămas de rezolvat în acest moment este cea a vaccinului pentru hepatită B, inexistent pe piață din cauza liniei de producție. Prin activarea unui plan european de alertă, România așteaptă răspuns din partea Norvegiei, unde există 10.000 de doze .
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.