Muzeul de Geologie sărbătorește Ziua Pământului

Muzeul Naţional de Geologie îşi deschide porţile pentru public pe 22 aprilie, între orele 11.00-15.00, pentru a marca evenimentul “Ziua Pământului”, unde specialiştii vor ghida participanţii prin toată istoria Terrei printr-un tur gratuit al muzeului. Cei care doresc să descopere trecutul planetei, urme ale primelor forme de viaţă, cum s-au transformat acestea în primele animale, cum au apărut plantele, cum s-au format continentele şi chiar cum a apărut omul, sunt aşteptaţi la evenimentul organizat de către Institutul Geologic al României. În fiecare an, ziua de 22 aprilie este considerată “Ziua Pământului” şi este sărbătorită în majoritatea ţărilor lumii. Pe 22 aprilie 1970 a luat fiinţă mişcarea pentru protejarea mediului. De atunci, în fiecare an, această zi se marchează pentru a aduce în atenţia oamenilor necesitatea protejării mediului inconjurator, pentru a conştientiza populaţia privind necesitatea conservării resurselor naturale ale lumii şi pentru ca problematica ecologică să devină parte integrantă a educaţiei şi culturii. Protejând resursele naturale, protejăm în primul rând viaţa.
“Ziua Pământului” este un eveniment-simbol si un omagiu adus planetei, în dorinţa de a milita pentru un viitor mai bun, mai verde şi mai curat al planetei Pământ. Specialiştii vor ghida participanţii prin toată istoria Pământului, explicând, pe înţelesul tuturor, cum fiecare verigă din evoluţia planetei noastre este legată de un “dezastru” benefic, care a creat imaginea actuală a Pământului. Cunoscând istoria zbuciumată a planetei, vom înţelege mai bine că Terra are nenumărate posibilităţi pentru a asigura supravieţuirea generaţiilor viitoare.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.