Moneda Euro a împlinit 20 de ani
Moneda euro a împlinit 20 de ani, marţi, în prima zi a anului.
În acest timp, ea a ajuns a doua cea mai folosită monedă din lume, dar parcursul şi perspectivele sunt departe de a fi optimiste.
La data de 1 ianuarie 1999, 11 ţări din Uniunea Europeană şi-au fixat cursurile de schimb, au adoptat o politică monetară comună sub coordonarea Băncii Centrale Europene şi au lansat o monedă comună: euro.
Iniţial, euro a fost o monedă electronică utilizată pe pieţele financiare şi pentru efectuarea de plăţi fără numerar. Bancnotele şi monedele euro au intrat în circulaţie trei ani mai târziu.
În prezent, euro este moneda a 19 ţări din UE, care cuprind peste 340 de milioane de cetăţeni.
Astfel, euro este a doua cea mai folosită monedă din lume, după dolar. Doar între ianuarie 2000 şi decembrie 2002, euro a avut un nivel mai scăzut faţă de dolar, iar de-atunci este considerat mai puternic decât moneda americană.
România plănuieşte să adere la zona euro, iar un an iniţial a fost anunţat de liderul PSD Liviu Dragnea: anul 2024.
Cu toate acestea: La mulţi ani, euro!
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.


