Merită să trăiască! Câinele te recunoaște, omul nu te mai cunoaște…!
Sunt mulți, fără stăpâni și înfometați! Au singura vină că trăiesc, fără voia lor, pe străzi -hăituiți și izgoniți. Sunt dornici să ofere dragoste, pentru un os sau o bucată de pâine. Sunt câinii vagabonzi din București și din țară, a căror problemă este departe de a fi rezolvată de către autorități.
Imaginile când devin agresivi sunt imediat mediatizate, dar prea puțini se interesază de soarta lor, în adăposturi mizere, uitate de lume și fără nicio șansă de adoptare. Sunt animale care au dreptul să traiască iar loialitatea lor este arhicunoscută.
Deunăzi, în București, un patruped a suferi un accident îngrozitor. Jumatate de bot i-a fost retezată de un tren și a agonizat între viață și moarte până când un suflet mare l-a văzut și l-a dus la un cabinet de specialitate.
Cățelușa în cauză a fost operată cu succes și, după numai o zi, a reușit să se hrănească singură. Dă din coadă și oferă dragoste necondiționată. Asemenea ei, multe patrupede așteaptă să fie adoptate…! Nu uitați, în situații delicate “câinele te recunoaște, omul nu te mai cunoaște…”!
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.