Stiri

Mecanism de monitorizare între Guvern şi CNSLR

Un mecanism ce are drept scop urmărirea implementării ordonanţei de modificare a Codului fiscal,dar şi schimbările din domeniul dialogului social, a fost înfiinţat printr-un protocol de colaborare semnat de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) Frăţia şi Guvernul României.Documentul poartă denimirea de „Protocol privind implementarea unitară a noilor prevederi legale în domeniul fiscal şi al dialogului social” şi a fost semnat, luni, atât de premierul Mihai Tudose, cât şi de preşedintele CNSLR Frăţia, Leonard Bărăscu. Conform sursei citate, obiectul protocoloului constă în „crearea unui mecanism de monitorizare a aplicării unitare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a Legii nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. Astfel, se stabileşte că, la nivel central, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale va înfiinţa, în condiţiile legii, un comitet de monitorizare format din patru persoane: o persoană desemnată de ministrul Muncii şi al Justiţiei Sociale, o persoană desemnată de ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social şi două persoane desemnate de preşedintele CNSRL Frăţia.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co