Stiri

Mașinile puternic poluante, interzise în Capitală

Consilierul general al Partidului Mișcarea Populară, Lucian Iliescu, propune un proiect de hotărâre care prevede interzicerea circulaţiei în Capitală, de la 1 ianuarie 2019, a autoturismelor Euro 1 şi Euro 2. De asemenea, consilierul cere interzicerea autoturismelor Euro 3 şi Euro 4 din 2020, respectiv 2021.

Proiectul propus ar urma să intre pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti din aprilie sau în ședința din luna mai.

Dacă va fi votată, hotărârea intră în vigoare la 1 ianuarie 2019, pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2. Pentru aceste maşini, interzicerea circulaţiei este valabilă în intervalul orar 6 dimineaţa – 10 seara, adică pot circula noaptea, pentru că sunt şoferi care vin în tranzit, de exemplu. Vor intra în aceasă categorie de maşini şi cele utiltare, care transportă beton, dar şi taxiurile. Amenzile vor fi de 2.000 de lei pentru nerespectarea acestei prevederi ”, a declarat Lucian Iliescu.

Fac excepție de la regulă autovehiculele îndreptăţite să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase, autovehiculele care efectuează transport în comun, ambulanţele, mașinile care transportă alimente, respectiv autovehiculele de depanare sau de transport. De asemenea, în categoria excepţiilor se încadrează şi autovehiculele diplomaţilor, cele militare, autovehiculele care transportă persoane cu handicap locomotor şi carele de televiziune.

Consilierul precizează că Bucureștiul este unul dintre orașele europene cu cel mai înalt nivel de poluare, mai ales a aerului.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co