Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Mașinile parcate ilegal vor fi ridicate din sectorul 3

Primăria Sectorului 3 a anunțat că, începând de joi, va demara procedura de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar.

Activitățile de ridicare, transport și depozitare vor fi făcute doar de personalul cu atribuții în efectuarea acestor operațiuni din cadrul Serviciului Administrativ și numai în baza dispoziției de ridicare întocmite de către polițiști locali ai Sectorului 3 sau de către polițiști rutieri ai Brigăzii Rutiere București.

Tarifele pentru ridicarea mașinilor staționate neregulamentar vor fi

  • Tarif de ridicare pentru vehicul/remorcă/rulotă:

– cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 200 de lei;

– cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 270 de lei;

  • Tarif de transport pentru vehicul/remorcă/rulotă:

– cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 150 de lei;

– cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 200 de lei;

  • Tarif de depozitare pentru vehicul/remorcă/rulotă:

-în primele 24 de ore: 150 de lei;

-după intervalul de 24 de ore: 50 lei.

Tarifele pentru depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore începând de la data și ora depozitării, nefracționat.

Plata tarifelor aferente oprațiunilor de ridicare, transport și depozitare se va face la casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale sau pe platforma on-line www.ghiseul.ro.

Primăria Sectorului 3 anunță că recuperarea mașinilor ridicate se va putea face non stop, în baza chitanței fiscale care atestă achitarea tarifului aferent.

Proprietarii vehiculelor ridicate pot obține informații la numărul de telefon 021.9543

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co