Stiri

Marţi, ultima zi de stare de alertă sanitară pe teritoriul României

Marți este ultima zi de stare de alertă sanitară pe teritoriul României impusă de pandemia de coronavirus, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că “valul 5 este aproape a se încheia”.

România s-a aflat în stare de alertă sanitară timp de aproape doi ani, din 15 mai 2020 şi până acum.

Cinci valuri pandemice au fost pe teritoriul ţării în această perioadă, fapt care a impus măsuri de protecţie sanitară.

După doi ani, aproape 64.000 de români infectați cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate şi o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum, iar Ministerul Sănătăţii va gestiona în continuare evoluţia epidemiei de COVID-19.

Gradul de pozitivare al zilei este de 12,7% după ce au fost anunțate 3.188 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore, la peste 25.000 de teste analizate. Totodată, au fost raportate 32 de decese la bolnavi COVID-19, în timp ce la ATI, în stare gravă, mai sunt 750 de persoane cu SARS-CoV-2.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co