Marinari răpiţi de piraţi în Golful Guineea. Printre ei, ar putea fi și români
15 marinari au fost răpiţi de piraţi de la bordul navei “Davide B”, sub pavilion maltez, în Golful Guineea. Aceștia fac parte dintr-un echipaj de 21 de persoane, printre care sunt şi români, a precizat Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, citat de Agerpres.
Alături de români, sunt marinari filipinezi şi ucraineni şi nu se ştie deocamdată din ce ţară sunt navigatorii răpiţi, a mai precizat oficialul. “Până în prezent nu a fost formulată de către piraţi nicio cerere de răscumpărare”, a adăugat Mihălcioiu.
O celulă de criză a fost convocată la Ministerul Afacerilor Externe, pentru a analiza şi verifica informaţiile .
Comunicat MAE
“Din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a fost deja convocată Celula de criză interinstituţională în vederea iniţierii demersurilor necesare pentru verificarea situaţiei, confirmarea informaţiilor referitoare la cetăţenia şi identitatea persoanelor răpite şi întreprinderea acţiunilor specifice în astfel de cazuri”.
Reprezentanţii ministerului recomandă tratarea cu precauție în spaţiul public a acestui caz, având în vedere caracterul sensibil al acestuia.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.


