Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Macron și Iohannis lansează sezonul cultural Franța România

Macron și Iohannis lansează sezonul cultural Franța-România

Klaus Iohannis a declarat că astăzi lansează oficial, împreună Emmanuel Macron, la Centrul Georges Pompidou, Sezonul Franţa – România.

Președintele a reamintit despre lupta românilor pentru realizarea Marii Uniri și despre sprijinul de nădejde pe care Franța l-a acordat României în Primul Război Mondial.

„Ştim cu toţii că Franţa a fost un partener de nădejde al României în Primul Război Mondial(…)Franţa a jucat, aşadar, un rol de seamă în recunoaşterea Marii Uniri. La o sută de ani după acest moment, iată că România şi Franţa sunt tot împreună”, a declarat Klaus Iohannis

În acest context, președintele României a precizat că pentru aprofundarea acestei relaţii va semna împreună cu Macron o declaraţie politică între ţările noastre.

În cadrul Sezonului Franţa – România vor fi peste 400 de evenimente comune din domeniul cultural-artistic: spectacole, concerte, expoziţii.

Iohannis a făcut cu această ocazie, un apel către studenții români din Franța. Președintele îi roagă să participe la sezonul cultural și să creeze astfel, noi punți de legătură între România și Franța.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co