Lupta pentru Parcul Brâncuși continuă. Autoritățile s-au întrecut în promisiuni
Au trecut luni bune de când autoritățile au promis salvarea Parcului Brâncuși. Acesta a fost retrocedat în urmă cu mai bine de 10 ani, iar în aprilie, cei din zonă s-au trezit cu buldozerele în parc.
Atunci, oficialii Primăriei Capitalei au promis că vor găsi o modalitate de a-l salva. Dar, până acum…nicio schimbare!
Parcul nu mai are terenuri de sport, nici măcar alei și este lăsat în paragină.
În momentul de față, Parcul Brâncuși a fost scos și de pe hărți. Astfel, dacă încerci să ajungi la el căutându-l pe GPS, nu poți face asta, pentru că parcul nu mai apare de nicio culoare.
Până acum câteva luni, acesta era la locul lui, cu numele de Parcul Brâncuși.
Rămâne de văzut acum dacă promisiunile edililor Gabriela Firea și Robert Negoiță vor fi totuși duse la îndeplinire. Mai bine mai târziu, decât niciodată…!
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



