Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Linia de cale ferată între Gara de Nord şi Otopeni intră în reabilitare

Nici nu a fost inaugurată bine, că intră în reabilitare! Vorbim de linia de cale ferată dintre Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Acest proces, care va începe pe 15 septembrie, va presupune introducerea de şină continuă sudată şi, astfel, nu vor mai fi necesare restricţii de viteză în cazul temperaturilor foarte mari.

Anunţul a fost făcut de oficial în contextul în care a susţinut inutilitatea investiţiei în linia de metrou care să lege Băneasa de aeroportul Otopeni, parte a proiectului M6. În plus, Drulă a subliniat că linia de tren care face legătura între Gara de Nord şi aeroportul Otopeni a crescut extraordinar din punct de vedere al traficului de călători.

Circulaţia trenurilor pe linia de cale ferată între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă” Bucureşti a început la mijlocul anului trecut. Valoarea totală s-a ridicat la aproape 413 milioane de lei, iar finanţarea a provenit din fonduri europene şi de la bugetul de stat.

Noua cale ferată spre aeroport porneşte din zona de racordare (fosta Haltă Odăile) pe aproximativ 600 de metri, traseul continuă cu o zonă de consolidare, în lungime de 900 de metri şi un viaduct de 1,52 kilometri, care supratraversează DN1, până la noua staţie de călători, de la Terminalul Sosiri Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă”. Transportul feroviar dintre aeroport şi Gara de Nord durează între 20 şi 23 de minute. Linia a fost construită și dată în folosință pentru Euro 2020 organizat, în vara aceasta, și de București.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co