La Gaudeamus 2017 au fost peste 125.000 de vizitatori.
Aproximativ 125.000 de vizitatori, peste 800 de evenimente şi circa 300 de participanţi fac parte din bilanţul ediţiei din acest an a Târgului Internaţional „Gaudeamus”, care s-a desfăşurat în perioada 22 – 26 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo.„Ediţia 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus, organizat de Radio România, s-a încheiat duminică, 26 noiembrie, în prezenţa unui public încă numeros, dornic să profite până în ultima clipă de oferta de neegalat a evenimentului. Numărul mare al participanţilor (peste 300), al evenimentelor pe care târgul le-a găzduit (peste 800) şi al vizitatorilor – peste 125.000 – care egalează recordul înregistrat la ediţiile precedente, reconfirmă statutul evenimentului şi sloganul sub care s-a desfăşurat şi în acest an: «cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio din România»”, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor evenimentului.Târgul Internaţional „Gaudeamus” a avut loc în perioada 22 – 26 noiembrie.Invitatul de onoare al ediţiei a fost Uniunea Europeană, prin intermediul Reprezentanţei Comisiei Europene, iar preşedintele de onoare al Târgului a fost scriitorul Matei Vişniec.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.


