Stiri

Județul Ilfov – incidență de aproape 8. Capitala – peste 2.100 de cazuri noi

Judeţul Ilfov are cea mai mare incidenţă de infectare cu noul coronavirus din țară, 7,91 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară.

Municipiul Bucureşti a atins o incidenţă de 6,50 cazuri la mia de locuitori, de asemenea în creştere faţă de ieri.

Rate mari de contagiere sunt şi în judeţele Timiş – 6,14 și Cluj – 5,47, iar în scenariul roșu mai sunt: Braşov, Hunedoara, Constanţa, Sălaj, Alba, Giurgiu, Arad și Sibiu.

Alte 25 de judeţe se regăsesc în zona galbenă, iar în zona verde se mai află cinci judeţe.

Rata zilnică de pozitivare a uract la 16,2%, după ce au fost raportate 6.651 de cazuri noi la peste 41.000 de teste realizate la nivel național. Aproape o treime din noile infectări s-au înregistrat în Bucureşti – 2.171, urmat de Timiş – 385 și Cluj – 375.

Până joi, pe teritoriul României au fost confirmate aproape 920.000 de îmbolnăviri, în timp ce peste 825.000 de persoane au fost declarate vindecate.

Alți 140 de români au pierdut lupta cu virusul, 78 bărbaţi şi 62 femei, iat trei dintre ei erau tineri, cu vârsta între 30-39 ani. Totodată, 7 bolnavi dintre cei decedați nu aveau alte afecțiuni.

La Terapie Intensivă, în stare gravă, mai sunt 1.348 de compatrioți infectați, dintre cei peste 12.300 spitalizați.

În lume, ultimul bilanț arată că 125 de milioane de oameni au luat SARS-COV-2, iar 2 milioane 750.000 dintre aceștia au murit.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co