Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Joe Biden, la spital din cauza unei formațiuni pre-canceroase la colon

Joe Biden are probleme de sănătate! Medicii de la un reputat centru din SUA i-au îndepărtat președintelui un polip de trei milimetri din colon. Acest lucru s-a săptămâna trecută, atunci când șeful de la Casa Albă a trecut printr-o procedură de colonoscopie, în cadrul controlului anual de sănătate, anunță CNN.

Testele efectuate au indicat că era vorba de un adenom tubular, o tumoare benignă, cu creştere lentă, considerată posibil pre-canceroasă. Doctorul a precizat că lui Biden i-a mai fost extirpat un polip similar în 2008 şi că momentan nu este necesară nicio altă intervenţie.

Recomandarea medicală pentru preşedinte este doar monitorizarea de rutină, iar o altă colonoscopie va trebui făcută doar peste 7-10 ani.

În cadrul procedurii, Biden a fost anesteziat. De aceea, el i-a transferat temporar prerogativele prezidenţiale vicepreşedintei Kamala Harris. Aceasta a devenit, astfel, prima femeie care şi-a asumat – chiar dacă numai timp de 85 de minute – funcţia executivă supremă din Statele Unite.

Biden a împlinit sâmbătă 79 de ani și este cel mai în vârstă preşedinte american la începutul mandatului. Vizita medicală la centrul Walter Reed a fost prima de după instalarea la Casa Albă.

Biden este apt pentru serviciu şi îşi îndeplineşte pe deplin toate responsabilităţile, fără nicio scutire sau compromis, au concluzionat doctorii. Așadar, își va putea exercita în continuare îndatoririle de preşedinte, inclusiv cele de şef al executivului, şef de stat şi comandant suprem.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co