Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia, a venit în România
Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia, a fost prezent ieri, în România, în cadrul “McCann/ Thiess Conferences”, pentru a dezvălui cele mai recente proiecte ale platformei pe care o conduce, transmite Mediafax. A oferi cunoaştere, crede Wales, înseamnă a fi uniţi în faţa provocărilor iminente precum terorismul.
La 15 ani de la lansare, antreprenorul şi fondatorul Wikipedia, americanul Jimmy Wales a dezvăluit filosofia din spatele acestei enciclopedii accesate la nivel mondial şi cum a reuşit prin intermediul acestei platforme să revoluţioneze modul în care oamenii din întreaga lume au acces la informaţii.
Conferinţa la care au participat jurnalişti şi admiratori ai lui Wales, a fost cea de-a patra ediţie a “McCann/ Thiess Conferences”, desfăşurată la sediul McCann din Bucureşti.
Informaticianul şi omul de afaceri american Jimmy Donal Wales a declarat că Enciclopedia Wikipedia are nu mai puţin de 283 de limbi traduse şi peste 40 milioane de articole scrise, iar ideea Wiki l-a dus în topul celor mai influente 100 de personalităţi ale lumii.
El a punctat principalele proiecte ale companiei, dar şi faptul că aceasta trebuie să fie mereu permeabilă la schimbare: „Wikipedia este la al 15-lea an, suntem site-ul cu numărul 5 in lume, avem multe iniţiative în derulare. În limba română sunt peste 420.000 de articole. Este cea de-a 25-a limbă a Wikipedia. Avem mai multe puncte-cheie. Avem un program numit editorul vizual care se află în Beta acum, îl puteţi încerca. Editorul vizual este o interfaţă mult mai intuitivă, este mult mai uşor să editezi cu aceasta. Un alt program este Wikipedia Zero.
Wikipedia este un site caritabil, un proiect caritabil de a aduce informaţii gratuite tuturor, în propria lor limbă. Există o rată extrem de ridicată a utilizării dispozitivelor mobile în ţările în curs de dezvoltare. Următoarele două miliarde de oameni accesează informaţii online cu ajutorul dispozitivelor mobile. Pentru noi, prezenţa dispozitivelor mobile este extrem de importantă. Am făcut un parteneriat cu marile companii de telefonie mobilă. Acestea oferă acces la Wikipedia fără costuri suplimentare la descărcarea datelor, oricine poate accesa Wikipedia de pe un smartphone fără a-şi face griji în privinţa costurilor. Tinerii care au telefoane mobile nu mai sunt îngrijoraţi de costurile descărcărilor de pe Internet”, a declarat Jimmy Wales în scurta sa prezentare a companiei.
Sursa: Mediafax / Foto: www.cariereonline.ro
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.