Iranul a ripostat la moartea generalului! A lovit baze militare americane din Irak
Tensiunile din Orientul Mijlociu escaladează, la cinci zile după eliminarea generalului Qassem Soleimani.
Iranul a declanşat miercuri riposta împotriva Statelor Unite. Potrivit Pentagonului, peste 12 rachete au fost lansate din Iran împotriva a două baze militare din Irak unde staţionează soldaţi americani. Comandamentul militar irakian vorbeste de 22 de rachete iraniene.
Tirurile au intervenit la puţin timp după încheierea funeraliilor generalului Qassem Soleimani, asasinat vineri la Bagdad.
Televiziunea de stat iraniană a anunţat că cel puţin 80 de “terorişti americani” au fost ucişi în atacuri, iar – suprinzător – niciuna dintre rachete nu a fost interceptată. Mai mult, mass-media din Iran susține că Donald Trump, încearcă să minimalizeze pagubele provocate de atacurile iraniene cu rachete asupra unor obiective americane din Irak.
Într-un mesaj pe Twitter, preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că “evaluarea pagubelor şi a victimelor este în curs. Până în prezent, totul este bine!”.
La rândul său, şeful diplomaţiei iraniene a afirmat că ţara sa a efectuat şi a “terminat” în cursul nopţii represalii “proporţionale”.
În urma acestor atacuri, Agenţia federală a aviaţiei americane le-a interzis avioanelor civile americane să survoleze Irakul, Iranul şi Golful Persic.
Gardienii Revoluţiei iraniene, armata ideologică a Republicii Islamice, au sfătuit Washingtonul să îşi recheme trupele americane desfăşurate în regiune “pentru a evita noi pierderi”.
Mark Esper, secretarul american al Apărării, a insistat că politica Statelor Unite nu s-a schimbat și nu vor părăsi Irakul.
Aceste luări de poziţie au fost provocate de o așa-zisă “eroare” a administraţiei americane care a trimis luni o scrisoare autorităţilor irakiene în care informa că se va retrage din Irak şi urmează să îşi repoziţioneze forţele în următoarele zile şi săptămâni.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.





