Stiri

Inundații mari în țară. Coduri meteo și hidrologice prelungite până vineri

Inundațiile continuă să facă prăpăd în țară. Mai multe localităţi din Alba au fost afectate în urma precipitaţiilor abundente înregistrate în ultimele ore. Situaţia cea mai gravă este înregistrată în municipiul Aiud, unde au fost inundate sute de case şi anexe gospodăreşti, precum şi obiective economice. 32 de persoane sunt sinistrate și au fost cazate în sala de sport.De asemenea, au fost avariate sau colmatate 10 poduri şi podeţe, mai mulţi kilometri de drum naţional, drumuri judeţene şi străzi. De asemenea, a fost colmatat un pod CFR, care a dus laîntreruperea circulaţiei feroviare.
Au acţionat pentru remedierea situaţiei zeci de pompieri militari, precum şi jandarmi şi poliţişti şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă.
Și în Maramureș sunt probleme mari. Râul transfrontalier Tisa a ieşit din matcă, în urma unei viituri produse pe teritoriul Ucrainei, iar pe teritoriul românesc unele gospodării au fost inundate la Valea Vişeului.
Apele revărsate au afectat unele gospodării din localitatea de frontieră Valea Vişeului.
Calea ferată Sighetu Marmaţiei – Bistra a fost curăţată de aluviunile produse în ultimele ore, iar traficul feroviar urma să fie reluat în condiţii de siguranţă.
În judeţul Botoşani, autoritățile au început evacuarea a peste 80 de persoane din satul Baranca – comuna Hudeşti, ca urmare a creşterii nivelului râului Prut la intrarea în ţară“Persoanele evacuate vor locui fie în casele proprietate, construite după inundaţiile din 2008 într-o zonă fără risc, fie la rude. O singură persoană care era în autoizolare la domiciliu a fost carantinată instituţionalizat. (…) Ajutaţi de pompieri militari şi de membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Hudeşti, oamenii şi-au urcat în poduri bunurile materiale şi au dus animalele în zone sigure”.
Iar informațiile de la meteorologi și hidrologi continuă să nu fie deloc bune.Trei sferturi din țară este până joi, la ora 10.00 sub cod portocaliu și galben de instabilitate atmosferică accentuată , iar de joi până vineri dimineața întreaga țară va fi sub cod galben de ploi.De asemenea, hidrologii au emis o nouă avertizare Cod roşu de inundaţii, valabilă până vineri la miezul nopţii pe râul Prut.
În acest interval, vor fi viituri cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare pe râul Prut – sector amonte de Acumularea Stânca Costeşti, în judeţul Botoşani.
Administraţia Naţională “Apele Române” a trimis 20.000 de saci ce vor fi umpluţi cu nisip în vederea protejării localităţilor Oroftiana, Baranca şi Rădăuţi – Prut, în condiţiile în care râul Prut, la staţia Oroftiana, depăşise miercuri dimineaţa cota de pericol cu peste 1 metru și este în continuare în creştere.
În acelaşi timp, hidrologii au emis avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii ce vizează bazine hidrografice din majoritatea zonelor țării.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co