Stiri

Interlop din Timişoara, acuzat că a ordonat uciderea unui jurnalist

Lucian Adrian Boncu, lider al lumii interlope din Timişoara, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DIICOT. El este acuzat că a ordonat unor apropiaţi să-l împuşte pe jurnalistul Dragoş Boţa, editorul şef al publicaţiei pressalert.ro.

În acest caz este implicat şi un poliţist, care l-ar fi ajutat pe Lucian Boncu cu informaţii confidenţiale despre ancheta DIICOT, potrivit Agerpres.

Pe 13 ianuarie, procurorii au trimis în judecată mai mulţi membri ai unei grupări specializate în trafic de droguri, care se ocupa cu vânzarea de cocaină în municipiul Timişoara.

Protecţia acestei grupări era asigurată de Lucian Boncu, lider marcant al lumii interlope din municipiul Timişoara.

Din cercetări a reieşit că, în cursul anilor 2018 – 2019, Lucian Boncu a iniţiat demersuri pentru intimidarea şi agresarea jurnalistului Dragoş Boţa, în urma numeroaselor articole care relatau evenimente cu caracter infracţional la care participase Boncu, dar şi conexiuni ale interlopului cu diferite medii din administraţia publică locală.

În acest context, pe 9 septembrie 2019, jurnalistul a publicat un articol, în care relata despre audierea lui Boncu într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de DIICOT – Structura Centrală.

Profund iritat de acest articol, Lucian Boncu s-a întâlnit pe 10 septembrie 2019, într-un restaurant din localitatea Chişoda, cu doi dintre apropiaţii săi cărora le-a cerut să-l împuşte pe jurnalist, drept răzbunare pentru articolele compromiţătoare scrise la adresa sa, sea arată într-un comunicat DIICOT.

Acesta este pistolul cu care trebuia să fiu executat pentru că mi-am permis să dezvălui în ultimii ani legăturile dintre crima organizată din Timișoara și administrația acestui oraș. Un glonț sau poate mai multe pentru că am refuzat să înțeleg mesajul mafiot transmis în iunie 2018, când mi s-a dat foc la mașină, la 11 zile după ce am scris despre legătura dintre Lucian Boncu și Ioan Nasleu, consilierul personal al primarului Timișoarei.Atunci, Nicolae Robu m-a atacat atunci spunând că nu sunt jurnalist și că este posibil să-mi fi dat singur foc la mașină pentru a mă victimiza. Adevărurile dezvăluite deranjau. Au venit și amenințările directe din parte lui Boncu să-i las prietenii în pace. Plus un proces în care mi se cereau daune pentru că l-am făcut interlop. A pierdut, dar în tot acest timp, pe toate canalele, mi s-a transmis că nu e bine ce fac, să o las mai moale. Acum m-a dat în judecată prietenul lui Nasleu, care dădea dedicații la manele ”pentru armata lui”, pentru ”fratele” Boncu.

Cu toate acestea, m-am încăpățânat să continui investigațiile despre interlopi și primăria lui Robu. Pentru că asta e crima organizată – infractori și decidenți din administrația locală. În spatele lor, o grămadă de fire nevăzute și grupuri de interese, inclusiv din lumea justiției, care-i sprijineau, îi sprijină și îi vor sprijini în continuare. Tot acest suport i-au dat aripi liderului interlop Boncu care a decis, în septembrie anul trecut, că este cazul să-mi închidă gura. Definitiv. Este o chestiune de noroc că acum sunt în viață, chiar dacă echipa morții trimisă să execute ordinul mi-a găsit mașina în noaptea când trebuia să fiu exemplul care dovedea puterea mafiei în Timișoara.

a scris, joi,  Dragoş Boţa pe pagina sa de facebook.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co