Întâlnire de nivel înalt, la Washington, între Bogdan Aurescu și Michael Pompeo
Consultări politice, la Washington, între Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, și Michael Pompeo, secretarul de stat al SUA.
Cei doi înalţi oficiali au vorbit despre angajamentul României de a continua investiţiile strategice în Apărare, cooperarea energetică şi cea economică între cele două state, anunță MAE.
Ministrul român a salutat eforturile comune de întărire a posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO şi a subliniat necesitatea consolidării în continuare a coeziunii acestuia, cu eliminarea discrepanțelor de abordare între Nordul şi Sudul Flancului, cu accent pe regiunea Mării Negre, ca zonă de importanţă strategică pentru securitatea transatlantică.
Bogdan Aurescu a salutat, totodată, livrarea recentă de sisteme Patriot în România şi semnarea Foii de Parcurs pe 10 ani în domeniul Apărării.
În ceea ce priveşte dezvoltarea dimensiunilor economică şi energetică ale Parteneriatului Strategic, ministrul român şi secretarul de stat american au discutat despre priorităţile şi paşii concreţi ca urmare a agreării recente şi parafării Acordului Interguvernamental privind extinderea şi modernizarea programului de energie nucleară civilă al României.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




