Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Îngrijorare și proteste în HoReCa, în urma suspendării voucherelor de vacanţă

Aproximativ 100 de angajaţi şi proprietari ai hotelurilor, pensiunilor şi localurilor din staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai au protestat, marţi, pe platoul din faţa Primăriei Sânmartin.

Alte câteva zeci au ieşit în stradă, în Oradea, în faţa restaurantelor închise pentru o jumătate de oră, iar ingrijorarea planează în rândul tuturor celor din HoReCa, domeniu și așa afectat serios de criza provocată de pandemie.

Cu toții sunt nemulţumiţi de faptul că nu se vor mai emite vouchere de vacanţă, că sprijinul financiar promis de stat, grantul 3, întârzie, dar şi de lipsa dialogului cu guvernanţii.

Cu pancarte, angajaţii din industria turismului au scandat lozinci împotriva distrugerii turismului în România.

Municipiul Tulcea va fi cel mai afectat de eventuala decizie a Guvernului de a nu mai acorda în acest an vouchere de vacanţă, susţin și reprezentanții Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării. Aceștia au organizat, marţi, o conferinţă de presă, pentru a marca protestul organizat la nivel naţional de industria ospitalităţii.

Oficialii din domeniu cer introducerea unor facilităţi fiscale atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, dar şi necesitatea unei consultări permanente din partea factorilor de decizie, consultări care să se transforme în măsuri concrete.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co