Inginerii spanioli au extras apă potabilă din aer
Reușită epocală! O companie spaniolă a lucrat de mai mulți ani la conceperea unui sistem prin intermediul căruia poate fi extrasă apă potabilă din aer pentru aprovizionarea regiunilor aride, în care oamenii au nevoie disperată de lichidul vieții!
Enrique Veiga, inginerul în vârstă de 82 de ani care a inventat dispozitivul în timpul unei secete severe care a afectat sudul Spaniei în anii ’90, spune că dispozitivele fabricate de compania sa furnizează deja apă curată şi sigură în comunităţi din Namibia şi o tabără de refugiaţi din Libia.
ing. Enrique Veiga, inventator (sursa: agerpres.ro)
”În satele pe care le-am vizitat în Namibia, (locuitorii) erau uimiţi, nu înţelegeau, întrebau de unde venea apa”.
Aparatele utilizează electricitate pentru a răci aerul până când acesta se condensează în apă, pe baza aceluiaşi fenomen ce stă la baza condensării în unităţile de aer condiţionat.
În timp ce alte dispozitive generatoare de apă se bazează pe o tehnologie similară care necesită un nivel ridicat de umiditate ambientală şi temperaturi reduse, aparatele lui Veiga funcţionează la temperaturi de până la 40 de grade Celsius şi pot suporta o umiditate cuprinsă între 10% şi 15%.
Un dispozitiv de dimensiuni reduse poate produce 50-75 litri pe zi şi poate fi transportat cu uşurinţă cu ajutorul unui cărucior, însă variantele mai mari pot produce până la 5.000 de litri pe zi.
Nhat Vuong, un refugiat vietnamez din Elveţia, s-a alăturat acestei cauze după o întâlnire cu Veiga şi vizitarea unei tabere de refugiaţi din apropiere de Tripoli, în Libia, în 2017. Acum, acesta strânge fonduri pentru a instala panouri solare cu ajutorul cărora pot fi reduse costurile energiei electrice şi impactul asupra mediului înconjurător.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.