Închisoare pe viaţă pentru autorul atentatului terorist din Halle – Germania
Închisoare pe viaţă pentru autorul atentatului terorist comis anul trecut împotriva unei sinagogi din oraşul german Halle. Asta a decis un tribunal regional din Germania, relatează presa internațională.
Stephan Balliet, un german antisemit şi misogin, în vârstă de 28 de ani, a fost găsit vinovat de “două crime” şi mai multe tentative de crimă în atacul din 9 octombrie 2019, a declarat preşedintele tribunalului din Naumburg.
Odată ce Stephan Balliet va executa 15 ani de detenţie, el se va afla în arest preventiv. Aceasta este pedeapsa maximă conform legislaţiei germane.
Procesul extremistului de dreapta a început în luna iulie. El a încercat să pătrundă într-o sinagogă în care 52 de persoane participau la o slujbă, în 2019.
După ce a eşuat în tentativa de a pătrunde în sinagogă, bărbatul puternic înarmat a împuşcat mortal două persoane aflate într-un magazin din apropiere. În goana sa de a scăpa de poliţişti, el a rănit alți câțiva oameni, dintre care unii grav.
Balliet şi-a recunoscut vina şi a declarat în faţa tribunalului că singurul său regret este că niciunul dintre cei ucişi nu este musulman sau evreu.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.