Stiri

Începe Postul Paștelui

Postul începe astăzi, 27 februarie, și durează 40 de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. În această perioadă, credincioșii au două dezlegări la pește, pe 25 martie și pe 9 aprile. Postul Paștelui este numit și postul aspru pentru că acele persoane care nu au probleme de sănătate și îl pot ține, trebuie să mănânce mai puțin, să acorde mai mult timp rugăciunii, să evite certurile, discuțiile contradictorii și bârfele.

În primele două zile din Postul Paștelui se recomandă post complet, pentru aceia care pot să-l țină astfel. Pentru cine nu, este recomandată ajunarea, adică ținerea postului până seara, când se poate mânca pâine și se bea apă.
Aceeași regulă, de post complet și ajunare este valabilă și pentru primele trei zile din ultima săptămână de post.
Motivul principal al postirii era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezați de Paști și să intre în biserică. În timp, Postul Paștelui a devenit o perioadă de pregătire spirituală pentru ca toți creștinii să sărbătorească Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Postul mare datează dinainte de începerea activității mesianice a Mântuitorului. În primele secole se obișnuia să se postească doar în Vinerea Patimilor sau câteva zile înainte.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co