În plin război cu Ucraina, Rusia pregătește defilarea cu fast de Ziua Victoriei
Mobilizarea impresionantă a Rusiei pentru parada militară din 9 mai, din Piaţa Roşie, cu ocazia Zilei Victoriei împotriva Germaniei naziste! O primă repetiţie a avut loc luni, într-o suburbie a Moscovei, cu participarea a aproxiamtiv 11.000 de militari, potrivit RIA Novosti. “Vom sărbători ca de obicei. Este cea mai sfântă sărbătoare a noastră. La noi în ţară a fost şi va fi în continuare o sărbătoare sfântă pentru toţi ruşii”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.
La repetiţiile pentru spectacolul aerian din cadrul defilării, opt avioane de vânătoare MiG-29 au survolat cerul sub forma literei “Z”, devenită unul dintre simbolurile “operaţiunii militare speciale” ruse în Ucraina.
Kremlinul a comunicat anterior că parada din Piaţa Roşie va avea loc în acest an fără niciun fel de amânare, aşa cum s-a întâmplat în 2020 din cauza pandemiei de COVID-19, când ceremonia a avut loc la sfârşitul lunii iunie.
Celebrarea din Piaţa Roşie va coincide însă, anul acesta, cu campania militară rusă din Ucraina, în cazul în care nu se va ajunge la o încetare a focului înaintea acestei date. De altfel, unii analiști consideră că Rusia va încerca să accelereze zilele acestea ofensiva din Donbas, în estul Ucrainei, pentru a revendica de asemenea o victorie pe câmpul de luptă, înainte de 9 mai, relatează Agerpres.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.