Haos la metrou, în urma unei greve spontane

Circulaţia trenurilor de metrou a fost serios perturbată, vineri dimineaţa, în Capitală de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii. Aceștia au coborât în tunel, pe calea de rulare, şi au împiedicat pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.
Circulația metroului a fost paralizată mai multe ore, iar mii de bucureșteni au fost afectați de această situație. Au întârziat la serviciu sau au fost obligați să se înghesuie în mijloacele de transport de suprafață, în ciuda faptului care au fost suplimentate la capacitatea maximă disponibilă.
Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România susţine solicitările sindicaliştilor de la Unitatea – Sindicatul Liber Metrou.Măsura prin care se încearcă diminuarea salariilor lucrătorilor din Metrorex este în contradicţie cu legea. Este inadmisibil să se facă presiuni asupra salariaţiilor pentru a fi de acord cu diminuarea drepturilor care li se cuvin, spun sindicaliştii din căile ferate.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.